Puterea sacrificiului

Când omul sacrifică pentru Dumnezeu

1. Chiar dacă nu ştie să ceară, sacrificiul cere în locul ei şi din cauza aceasta ea primeşte răspunsul dorit (sacrificiul vorbeşte de la sine)

Nu există rugăciune mai directă decât sacrificiul. Nu cuvintele ci faptele înlocuiesc orice fel de rugăciune către Dumnezeu.

Nu lacrimile Îl vor sensibiliza pe Dumnezeu ci atitudinile noastre îmbibate într-o credinţă nestrămutată. Dumnezeu cunoaşte realitatea în care trăim chiar mai bine decât noi înşine, dar deasemenea ne cunoaşte şi potenţialul, ne cunoaşte calitatea care am ţinut-o ascunsă în tot acest timp.

2. Chiar dacă persoana nu merită, primeşte (Dumnezeu nu este un Donator ci un Răsplătitor)

Credinţa nu are de a face cu sentimentele. Ea este o atitudine, o încredere pură ce nu are trecut ci numai viitor. Toate persoanele care o folosesc, îi văd roadele fie că lumea consideră că merită sau nu. Versetul biblic spune aşa:

„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”  (Marcu 9:23)

Acesta „ce crede” nu are o identitate anume; nu a fost caracterizat prin nici un adjectiv; el nu este descris ca fiind o persoană bună, rea, leneşă, orgolioasă, mărinimoasă şi nici ca având vre-o rasă anume (alb sau negru). Acest om ce se încadrează în descripţia biblică este caracterizat printr-un singur cuvânt: CREDE

Obs.: A crede înseamnă a da, a te oferi pe tine însuţi, a te implica.

3. Chiar dacă această persoană nu este una religioasă, nu este creştină, evanghelică, ea primeşte ceea ce doreşte (ceea ce ne îndreptăţeşte este credinţa şi cea mai mare exprimare a credinţei este sacrificiul).

Dumnezeu nu a creeat: ortodoxi, catolici, evanghelici, evrei, budişti, musulmani etc. El a creeat fiinţe umane. În interiorul lor a pus una din puterile dotate cu cea mai mare capacitate de concretizare din câte există: Credinţa. Toţi suntem prin natura noastră dotaţi cu credinţă, dar nu toţi suntem dispuşi de a ne folosi credinţa supranaturală. Privitor la credinţă: unii au credinţă doar pentru a bea lichide însă alţii au credinţă de a mânca zdravăn (mâncăruri adevărate). Asta înseamnă că există anumite nivele de credinţă, iar sacrificiul este exprimarea maximă a credinţei fiecăruia.

Obs.: definiţia credinţei supranaturale: „A te sacrifica pentru ceea ce este scris în Sfintele Scripturi.”

4. Chiar dacă în viaţă a pierdut multe oportunităţi, primeşte (unica oportunitate pe care o avem cu toţii în comun la momentul actual este aceea de a sacrifica).

Într-adevăr multe persoane cred că odată ce au pierdut oportunitatea, ea nu se va mai întoarce în veci la ei, însă oportunitatea de a sacrifica va fi mereu prezentă şi prin intermediul acesteia, toate oportunităţiile ce erau presupuse a fi pierdute, se pot reîntoarce din orizonturi şi se poate profita de ele.

5. Chiar dacă nu ştie să se roage şi nu înţelege Biblia, ea primeşte (muţii şi orbii ce au fost vindecaţi nu ştiau să se roage şi nici să citească însă sacrificiul i-a adus în faţa minunii de a fi vindecaţi.)

Credinţa nu este o caracteristică a oamenilor ce au abilităţi deosebite. Ca să ai credinţă, nu este neapărat nevoie să o înţelegi. Nu trebuie să cunoşti vre-o definiţie sau vre-un concept literar al credinţei şi nici să cunoşti doveziile ştiinţifice ale sale căci roadele credinţei sunt reale şi întotdeauna au fost şi vor fi prezente în viaţa celor care o folosesc. Istoria Umanităţii este plină de cazuri de persoane umile, ale căror manifestări de credinţă au provocat mari transformări de viaţă. Adevărul este că cu cât este mai umilă persoana, cu atât este mai deschisă în a primi Cuvântul Lui Dumnezeu ce ne învaţă despre existenţă, despre folosirea credinţei şi deasemenea despre înfăptuirea sacrificiului.

6. Chiar dacă este bătrân(ă), sau tânăr(ă), chiar dacă e pregătit(ă), instruit(ă) sau nu, el(ea) primeşte (e mai bine să faci decât să şti iar ca exemple îi avem pe Avraam, pe David, etc.)

Această lume se ghidează după aparenţe. Majoritatea recompenselor sunt stabilite după frumuseţe, studii sau tinereţe. De multe ori pentru aceste lucruri doar este nevoie să pari că ştii sau că meriţi şi nu chiar, într-adevăr să ai aceste calităţi. (Contează imaginea pe care o dezvălui lumii şi nu ceea ce eşti cu adevărat). Tot ceea ce se află înafara parametrilor stabiliţi este considerat a fi de calitate mărginaşă, este tratat (etichetat) ca atare şi înlăturat.

Cu toate astea, Dumnezeu nu ţine seamă de aceste aspecte şi ceea ce vede El este ceea ce contează cu adevărat (El vede inima noastră) Aici este „terenul” pe care este „plantat” Cuvântul Lui Dumnezeu care va face să ia naştere credinţa ce va face posibilă cucerirea.

7. Chiar dacă a fost decepţionată de mai multe ori sau chiar întotdeauna, ea primeşte. (Iosua, Lea, Moise, Sefora, Rut, Samuel, Ana etc.)

Decepţiile din viaţa persoanelor pot avea două tipuri de efecte: ori o face să aibă o remuşcare, un resentiment atât de mare încât nu mai are încredere în nimeni şi-n nimic, ori o face să fie stăruitoare şi perseverentă până îşi vede ţinta atinsă. Singura Persoana care nu ne dezamăgeşte niciodată şi care cu adevărat Îşi împlineşte promisiunile, este Dumnezeu şi chiar asta ne spune El în Cuvântul Său: promisiunile Lui şi împlinirea lor prin intermediul diverselor cazuri relatate în Biblie. Din această cauză, El întotdeauna a condus poporul Lui către sacrificiu, ca să le arate că El niciodată nu dă greş şi nu ne dezamăgeşte şi asta mai ales atunci când persoana se dăruieşte Lui 100%.

Acestea sunt scuzele pe care persoanele le spun deobicei dorind să-şi justifice motivul pentru care nu sacrifică ori pentru care nu pot sacrifica. Cine trece peste aceste scuze îşi vede visul realizat.

Episcopul Julio Freitas