Puterea și curajul celor ce cred

Puterea și curajul celor ce cred Preocupările și nevoile vieții pot, uneori, să ne deterioreze viziunea. Credința noastră, oricât de mare ar fi, dacă nu este activată în fiecare zi, poate suferi eșecuri, care, în timp, se pot dovedi fatale…

Dumnezeu a vorbit cu un om, care ar putea fi oricare dintre noi… și i-a spus: „Întărește-te numai…” (Iosua 1.07). Dar, ”întărește-te”, cu ce scop? Să credem în Profeție, că tot ce a promis Dumnezeu, se va împlini; să fim tari, ca să punem credința noastră în acțiune, pentru că Dumnezeu nu minte, iar Cuvântul Lui e infailibil; de aceea, avem nevoie să fim tari, ca să credem ce ne-a promis El și ce a pus deoparte, pentru noi!

Ăsta e primul pas, dar nu e suficient, așa cum cred mulți, și tocmai de aceea profețiile nu se împlinesc în viața lor. Dumnezeu nu i-a spus lui Iosua doar să se întărească, ci a adăugat ”ȘI ÎMBĂRBĂTEAZĂ-TE, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.

Aici, cuvintele-cheie sunt: „…nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, …”. De ce nu ar trebui să ne abatem? Pentru că asta era tehnica prin care Iosua putea să aibă succes. Observați că Dumnezeu spune clar că succesul, atât în prezent, cât și în viitor, depindea de tăria lui, de tăria de a crede în Promisiune, în împlinirea profeției, dar și de curajul lui, pentru a sacrifica, pentru a-și materializa credința, deoarece credința este abstractă, iar fără fapte, este moartă!

Așadar, curajul este strâns legat de sacrificiul pe care avem nevoie să-l facem și pe care nimeni nu-l poate face în locul nostru! Dumnezeu a spus clar: „ca să izbutești în tot ce vei face”. Din fericire, Iosua a descoperit că are ambele calități: atât puterea de a crede, cât și curajul de a sacrifica. El a dovedit că are curaj, înainte ca râul Iordan să se reverse, atunci când a continuat să mărșăluiască în direcția râului. Când picioarele preoților au atins apele râului, acestea s-au ridicat și au format un drum. Astfel, Dumnezeu Și-a împlinit Promisiunea, dar Iosua a trebuit să mărșăluiască în continuare, în direcția râului! Și nu a fost singurul, pentru că, împreună cu el, erau mai mult de 1 milion de oameni.

Dincolo de Iordan, primul obstacol cu care s-au confruntat, în Țara Promisă, a fost cucerirea celei mai vechi cetăți din lume, care avea niște fortificații de neînvins. Ea era întărită și nimeni nu intra în ea sau pleca din ea la fel cum a venit! Totuși, încă o dată, Iosua a fost tare și curajos, deoarece, ce s-a întâmplat în Ierihon? Zidurile, pur și simplu, s-au năruit… DE ACEEA, AVEM NEVOIE SĂ FIM TARI, CA SĂ CREDEM ÎN PROFEȚIE, DAR ȘI CURAJOȘI, CA SĂ SACRIFICĂM!

Astfel, nu este suficient să fiți sincer, să credeți, să vă rugați sau să mergeți la Centrul de Ajutor Spiritual… AVEȚI NEVOIE SĂ FIȚI CURAJOȘI, PENTRU A SACRIFICA, SĂ VĂ ÎNCREDEȚI ÎN DUMNEZEU, SĂ VĂ MATERIALIZAȚI CREDINȚA ÎN EL, PRIN SACRIFICIUL VOLUNTAR!

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *