Traversarea podului

ponte_2Este arma infailibilă care depășește toate obstacolele și rezolvă toate problemele. În realitate, podul leagă două lumi, terestrul și invizibilul, în care toate posibilitățile sunt deschise.

Cred că pentru fiecare problemă sau situație există o soluție și cred că acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat Credința inteligentă! Da, Credința este pentru a rezolva problemele, dar, în afară de asta, ea rezolvă ceva și mai grav, care generează toate problemele!

Credința-inteligentă este un pod care ne conectează la Dumnezeu. Potrivit cuvintelor Domnului Iisus, nu contează dimensiunea acestei Credințe: dacă nu este însoțită de îndoieli, ea poate să aducă din inexistență, în existență, tot ce e bun și plăcut.

Așa cum pentru fiecare problemă există o soluție, prin credință, tot așa greșeala, păcatul de a fi neîncrezător, orgoliul, amărăciunea, răzbunarea, idolatria, credința în vrăjitorie și ocultismul, toate aceste probleme sau păcate, prin Credință, sunt depășite sau rezolvate, pentru că, prin Credința în Domnul Iisus, dumneavoastră și cu mine suntem iertați!

Prin urmare, gândiți-vă împreună cu mine, dacă prin Credința-inteligentă rezolvăm sau depășim problemele, tot prin ea vom fi iertați și mântuiți. Tot ce trebuie să faceți este să folosiți această Credință! Observați exemplul lui David: s-a revoltat, a fost, cu adevărat, furios din cauza dușmanilor lui, fiindcă nu învinsese nici un uriaș până atunci. Mai târziu, a trebuit să învingă alți uriași, alte armate și națiuni. Dușmanii lui și obstacolele depășite s-au înmulțit.

Primul a fost un leu, apoi un urs, urmat de un uriaș, apoi de alți uriași (frații lui Goliat), iar mai târziu au fost armate și națiuni întregi care s-au ridicat împotriva lui, cu toate astea el a învins, a învins și a învins! Ce înseamnă asta? CĂ ȘI NOI TREBUIE SĂ ÎNVINGEM, SĂ ÎNVINGEM ȘI SĂ ÎNVINGEM! Asta dacă vom folosi Credința-inteligentă, ca să ne eliberăm de sub puterea păcatului, greșelii, învinuirii și să ne supunem lui Dumnezeu necondiționat și în mod inteligent.

Care a fost arma infailibilă pe care Avraam, Moise, Iosua, Debora, Ghedeon, Ana, David și ceilalți eroi și eroine ale Credinței-inteligente au folosit-o în toate luptele lor și care le-a asigurat victoria? Doar una: CREDINȚA INTELIGENTĂ, în SINGURUL Dumnezeu-Viu!

Ep. Julio Freitas

Ep. Julio Freitas

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *