”Am folosit Sfântul Mir”

„Am avut probleme cu vederea (retinopatie diabetică), diabet, dar m-am uns cu mir și prin credință și încredere în puterea lui Dumnezeu acum văd bine. Ori de câte ori m-am simțit rău, am folosit mirul cu toată încrederea și am văzut rezultate. Zi de zi îl folosesc: mă ung pe frunte pentru a primi înțelepciunea Lui, pe cap pentru a fi ocrotită, îmi ung mâinile pentru a fi binecuvântată în activitățiile mele. Pentru mine, Mirul Sfințit este un element puternic care mă ajută și la care apelez când sunt în fața unei probleme, având siguranța că o voi învinge.” Dna Elena – Ploiești
Legate de
Laercio si Kissia – Fiii lui Dumnezeu
”Am stat internat 89 de zile, am fost declarat mort…”
„Nu credeam în Dumnezeu, dar El mi-a arătat că El există”
De mic, Michel Tavares a auzit de veștile false care se răspândeau despre Locașul Duhului Sfânt și…
Am fost nedreptățită
Am folosit Mirul Sfințit pentru…
”Auzeam despre Duhul Sfânt, dar nu ÎL cunoșteam”
Din copilărie, Estera auzise deja Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu a înțeles niciodată cum l-ar putea pune…
„Am devenit prostituată pentru a-mi susține viciul”
Claudia Oliveira a crescut într-o casă distrusă. Mama era prostituată, iar tatăl dependent de droguri și violent.
Numai Dumnezeu poate umple golul sufletului
Melicia a trecut prin această experiență când a avut întâlnirea cu Dumnezeu. Află mai multe
”Prejudecata mea mi-a amânat binecuvântarea”
„Prejudecata mea mi-a întârziat binecuvântarea”, așa a spus Valclecia, dar când a decis să ofere viața lui Iisus, totul s-a schimbat.
”Ghitulescu Georgeta: aveam multe probleme de sănătate”
Ghitulescu Georgeta frecventează Locașul Duhului Sfânt din anul 2003, și Dumnezeu a tranformat viața ei în toate sensurile
Sali Maria a trecut prin multe dificultăți și lupte până a ajuns să aibă viața fericită pe care o trăiește astăzi
Invitată de soțul ei, Sali Maria a ajuns la Locașul Duhului Sfânt în anul 2009. Soțul ei avusese o problemă la picior din cauza căreia…
Mirela, și-a învins îndoielile ca să-și atingă cel mai mare scop.
Mirela cunoaștea deja Catedrala Credinței din copilărie. În acea perioadă era un copil trist, se închidea în ea, auzea voci…