Cucerirea Ierihonului

conquistadejerico”DOMNUL i-a zis lui Iosua: „Iată că dau în mâna ta Ierihonul cu regele şi cu luptătorii lui viteji. Toţi oamenii înarmaţi să mărşăluiască în jurul cetăţii, înconjurând-o o singură dată. Aşa să faceţi timp de şase zile. Şapte preoţi să meargă înaintea Chivotului, purtând fiecare câte o trâmbiţă. În ziua a şaptea să înconjuraţi cetatea de şapte ori, iar preoţii să sune din trâmbiţe. Când trâmbiţa va suna şi îi veţi auzi sunetul, tot poporul să scoată strigăte puternice. Atunci zidul cetăţii va cădea la pământ…”

-Iosua 6:2-5

Tot ce trebuia să facă Israel era să cinstească CUVÂNTUL, adică, SĂ ASCULTE și așa lua în stăpânire promisiunea aceasta, intrând în țara promisă.

Israeliții nu aveau cum să dea greș, pentru că nu mergeau în căutarea a ceea ce voiau inimile lor, ci în căutarea împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu, în căutarea împlinirii promisiunilor sale!

Cum să NU cinstească Dumnezeu o atitudine hotărâtă de EL?

Când urmăm calea pe care a hotărât-o El, Calea Credinței, este imposibil să nu fim cinstiți.

Dacă poporul ar fi făcut doar 5 înconjurări în 7 zile, zidurile nu ar fi căzut.

Dacă ar fi sunat doar 6 trâmbițe, cu atât mai puțin s-ar fi prăbușit. Nu trebuia doar să sune din trâmbițe, ci să sune îndelung, iar ele trebuiau să fie din corn de berbec, nu puteau să fie din alt material.

Nu puteau să fie leviții cei care duceau chivotul și cu atât mai puțin să sune din trâmbițe, ci preoții. În ziua hotărâtă, poporul trebuia să SCOATĂ STRIGĂTE!

Poporul nu se putea ruga și cu atât mai puțin să cânte sau să plângă, pentru că așa a poruncit Domnul prin robul său, Iosua (Iosua 6:8-10).

Cu alte cuvinte, nu este în felul meu!

Nu este cum vreau eu!

Nu este voința mea!

Nu este calea mea, ci a Lui!!

Dacă ieșim de pe acest drum, de pe drumul datoriei noastre, de pe drumul Credinței, ne expunem dușmanilor și vom fi învinși.

Pentru că am ieșit de pe drumul PROMISIUNII.

De aceea nu o vom stăpâni, pentru că obligația noastră este SĂ ASCULTĂM!!!

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *