Mickael şi Carl

Mickael şi Carl erau doi vecini ce locuiau unul lângă celălalt în suburbiile de prin împrejurimile Londrei. Vieţile lor erau foarte asemănătoare şi aveau chiar şi soţii şi copii care semănau între ei.

Locurile lor de muncă se asemănau, casele lor de asemenea, însă ceea ce semăna cel mai mult erau maşinile lor.

După cum ei duc vieţi stabile dar modeste, aveau şi maşini destul de simple.

O maşină veche de 14 ani cu vopseaua luată, cu mulţi kilometrii la bord şi cu o valoare financiară aproape inexistentă. Chiar aşa, cât timp aveau să funcţioneze, ei nu se gândeau să cumpere altele pentru că situaţiile lor financiare erau cam restrânse.

Într-o după-amiază frumoasă ei au ajuns acasă în acelaşi timp şi ca o mare concidenţă, amândoi au venit cu transportul public şi nu cu maşinile. Din vorbă în vorbă, au realizat că maşinile lor încetaseră din funcţiune în aceiaşi zi.

Nici unul dintre ei nu a dorit să bage bani în maşini fiindcă erau foarte vechi. Ceva însă, era foarte diferit în felul de vorbire al celor doi.

Mickael nu se mai oprea din a se plânge spunând că nu-i mai poate duce la şcoală pe cei mici cu maşina, că soţia îi va pune în spinare cumpărăturile când vor merge la piaţă, adică, pentru el era foarte sigur că viaţa avea să se înrăutăţească.

Pe de altă parte, Carl, nu era tot numai zâmbet. Pe el chiar nu-l interesa dacă maşina lui veche merge sau nu. Mickael a rămas surprins de reacţia vecinului său şi în cele din urmă l-a întrebat de ce este aşa de fericit.

Răspunsul acestuia a fost unul foarte scurt: „Şti, eu am loc în garaj doar pentru o singură maşină. Acum că maşina cea veche s-a stricat deodată, am în sfârşit loc pentru ca Dumnezeu să-mi dea o nouă maşină.”

E de ajuns ca tu să decizi cum vrei să-ţi vezi viaţa – prin ochii credinţei sau prin ceea ce ochii fizici îţi dezvăluie.

Decizia este a ta.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *