Arborele dorinţelor

Spațiul Femeii |

Un om se plimba şi dintr-o dată, fără să-şi dea seama, în mod accidental, a intrat în paradis, acolo unde există pomii ai dorinţelor.

Obosit fiind, a adormit sub unul din aceşti atrbori. S-a trezit cu o foame teribilă şi se gândea el: „Mi-ar plăcea să fac rost de mâncare de pe aici de pe undeva…” Imediat după această reflexie a sa, i-a apărut în faţă o masă delicioasă venită de nicăieri.

Având în vedere că îi era atât de foame, el nici nu s-a mai gândit de unde era acea mâncare: le-a mâncat pe nerăsuflate pe toate acele feluri de mâncare gustoase ce îi apăruseră înainte.

Sătul fiind, a aruncat o privire în jurul său… În mintea lui s-a năzărit un alt gând: „Dacă aş putea găsi ceva de băut…” Instantaneu, s-a ivit înaintea lui o sticlă de vin excelent de bun.

A băut vinul extrem de relaxat şi apoi s-a pus pe gânduri… Ce se întâmplă?

„Visez, sau pe aici sunt duhuri care fac giumbuşlucuri cu mine?”

Şi iată că duhurile au apărut. omul s-a speriat şi tremura de frică. Atunci i-a venit ceva în gând: „Aceste duhuri sunt periculoase, mă vor devora…”

Şi aşa s-a întâmplat!

Ceea ce gândeşti, mai devreme sau mai târziu se va realiza.

De multe ori, intervalul de timp între ceea ce ai gândit şi realizarea acelui lucru este atât de mare încât, tu nici nu mai faci legătura între ceea ce ţi-ai imaginat şi ceea ce ai ajuns mai apoi să trăieşti datorită gândirii tale.

Fiţi atenţi: Gândurile pe care le aveţi vă construiesc viaţa.

Ele pot creea infernul sau raiul dvs; necazul sau bucuria dvs!

Este scris: „Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini.” (Isaia 14:24)

Părintele Lucian

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

4 comentários

antici gabriela Răspunde 13 octombrie 2011 la 12:02

Parinte am o problema in casnicie.Mam maritat acu 3 ani si nu mai pot sa ma inteleg cu sotul meu din cauza parintilor lui ca se baga intre noi.Vreau ca casatoria mea sa nu termine,dar el ma indepartat de langa el pentru ai face fericiti pe ai lui.Vreau ca bunul dumnezeu sa ma ajute sa ii aduc aminte ce nea pus dumnezeu sa juram in fata lui,dar tot timpul cand incerc si aproape sa reusesc sa ne impacam mama lui se baga intre noi.
Vreau ca bunul dumnezeu si isus cristos sa il ajute sa ii intoarca gandurile pentru casnicia care o avem impreuna.
Va multumim parinte

Chirazi Irina. Răspunde 4 ianuarie 2012 la 11:56

Am si eu o dorinta sami gasesc un baiat kre sa ma iubeasca va rog ajutatima si pe mn si rugatima.

popa viorica Răspunde 12 ianuarie 2012 la 15:39

parinte ma confrunt cu singuratatea de citiva ani sunt divortata cu doi copii ma confrunt cu multe greutati dar as dori un suflet perche sa apara in calea mea oare ce se intimpla?port credinta in suflet de multe ori gresim dar cind ma rog cer doar o soarta si sanatate pt mine si ai mei copii ce sa fac parinte sfatuiti-ma am nevoie de asta pote sunt blestemata sau vreaj sau abatut asupra mea vreu doar un suflet perche si sanatate pt mine si ai mei copii multumesc parinte

popa viorica Răspunde 12 ianuarie 2012 la 15:45

Va urmaresc emisiunea tv si ma simt incarcata pozitiv. De aceea am zis ca trebuie sa va cer sfatul. Va rog, am nevoie de ajutor. Viata mea a luat o intorsatura din care nu stiu cum trebuie sa ies. Un suflet pereche imi doresc si sanatate pt mine si ai mei copii. Atat am cerut in toate rugile mele si daca asupra mea sau a casei mele sunt aruncate alte lucruri raufacatoare sa fie alungate. Sa fiu eliberata de aceasta singuratate sufleteasca