Betel: Poarta Cerului

A fost un moment în viața lui Iacov, fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam, când a trebuit să fugă de acasă.

A fugit în țări îndepărtate fără să știe ce avea să întâmpine pe drum. Era pentru prima dată când își părăsea casa și era complet singur.

În acea perioadă, nu era obișnuit ca un membru al familiei să se separe de grup, deoarece familia ar fi mai puternică dacă ar fi unită și ar menține posesia bunurilor materiale și a pământurilor. Prin urmare, o persoană își părăsea familia numai dacă chiar era nevoit să o facă.

Acolo, Iacov era nesigur. Singurul obiect valoros pe care îl purta cu el era o sticlă de ulei. A trebuit să folosească o piatră ca pernă pentru a dormi. Atunci, în acea situație, Iacov și-a dat seama că îl avea doar pe Dumnezeu în viața sa și nimic altceva. Așa că a decis să facă un jurământ cu Cel Preaînalt.

Poți verifica această poveste în întregime în capitolul 28 al cărții biblice a Genezei.

Ce legătură are această poveste cu viața ta?

Ca și în cazul lui Iacov, astăzi, numai cei ce sunt fideli față de Dumnezeu sunt binecuvântați complet, au parta cerului deschisă peste ei.

De aceea, în luna iunie, la Locașul Duhului Sfânt, toți cei care doresc să aibă un adevărat legământ cu Dumnezeu vor putea participa la Juruința lui Iacov la Betel.

„Fidelitatea față de Dumnezeu este primul pas către o viață transformată. Asta a învățat Iacov acolo la Betel, când, pentru prima dată în viața sa, s-a trezit singur, departe de familie, confortul și starea financiară a părinților săi și singur, în pericol, a devenit dependent de Dumnezeu. El a făcut un jurământ la Betel de a-L urma pe Dumnezeu și de a înapoia Lui Primele Roade din tot ce va veni în mâinile sale. „Mergem, în aceeași credință, la Betel”, a explicat episcopul Renato Cardoso, în cadrul programului „Inteligență și credință”, pe 20 mai.

Apoi, Episcopul a adăugat că, în lunile următoare, numele celor fideli vor fi duse la Betel într-un act simbolic de credință, așa cum a făcut Iacov.

De aceea, participă la această oportunitate. Caută informații la un Locaș al Duhului Sfânt mai aproape de tine.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *