Care este secretul pentru a rămâne până la sfârșit?

”Copilașii mei, pentru care din nou simt durerile nașterii până când Cristos este format în voi,
Doresc să fiu prezent acum cu voi și să îmi schimb tonul vocii, pentru că sunt nedumerit cu privire la voi.
Spuneți-mi, voi, care doriți să fiți sub lege, nu auziți legea?” Galateni 4:19-21

Apostolul Pavel a fost dezamăgit de creștinii galateni, deoarece aceștia regresau în credință, revenind la obiceiurile vechi, când trăiau încă conform Legii lui Moise. De aceea, Pavel i-a scris, pentru a-i mustra și a-i trezi din nou la adevărata credință.

Potrivit episcopului Julio Freitas, creștinii din biserica din Galateni începuseră să se definească în credință vie, numai în Domnul Iisus. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, au început să-și schimbe ținta de la credința inteligentă la credința religioasă.

Nu neglija adevărata credință

„Iisus a spus că nu trebuie să nu practicăm învățăturile Legii, dar nu trebuie să neglijăm mila, dreptatea și credința”, notează episcopul Julio.

”Fiindcă este scris că Avraam a avut doi fii, unul din femeia roabă și celălalt din femeia liberă.
Dar cel din femeia roabă a fost născut conform cărnii, iar cel din femeia liberă, prin promisiune.” Galateni 4:22-23

Când o persoană se naște din Dumnezeu, începe să trăiască prin Duh. Adică ea încetează să trăiască după trup, după propria voință, ca să trăiască după voia lui Dumnezeu. Potrivit episcopului Julio, ceea ce apostolul Pavel încearca să le arate galatenilor este că au ieșit din condamnarea Legii tocmai datorită milei, pentru iertare, pentru transformare, pentru mântuire și nu pentru condamnare.

„Dacă ai fost botezat cu Duhul Sfânt, ai bucuria Mântuirii, ai pace, pentru că El te-a iertat, te-a răscumpărat cu sângele Său, te-a consacrat lui Dumnezeu. Deci, de ce vei renunța la această credință inteligentă pentru a avea răutate, a judeca, a condamna, a te alia cu oamenii sclavi? ”, întreabă episcopul Julio.

Duhul Sfânt: cel mai mare dintre toate promisiunile

El explică faptul că „sclav” înseamnă copil al firii, al voinței umane. „Copiii celor liberi” sunt ai făgăduinței, care înseamnă copiii lui Dumnezeu, botezați cu Duhul Sfânt. De fapt, merită să ne amintim că „Duhul Sfânt este promisiunea care încununează toate celelalte promisiuni”, spune el.

Episcopul Julio afirmă, de asemenea, că acesta este motivul pentru care există atât de mulți oameni care au fost deja în credință și chiar au participat la Lucrarea lui Dumnezeu, ducând o viață complet contrară Cuvântului lui Dumnezeu. Potrivit lui, acești oameni au devenit dușmani ai crucii lui Hristos, s-au lepădat de credință.

”Lucrurile acestea sunt o alegorie, fiindcă acestea sunt cele două legăminte, unul, de la muntele Sinai, care naște pentru robie și care este Agar.
Fiindcă această Agar este muntele Sinai în Arabia și corespunde Ierusalimului de acum și este în robie cu copiii săi.
Dar Ierusalimul cel de sus este liber, cel ce este mama noastră a tuturor.
Fiindcă este scris: Bucură-te, stearpo, care nu naști. Izbucnește și strigă tu care nu ești în durerile nașterii, pentru că cea pustiită are mai mulți copii decât cea care are soț.
Iar noi, fraților, suntem copiii promisiunii așa cum a fost Isaac.
Dar așa cum atunci, cel ce fusese născut conform cărnii persecuta pe cel născut conform Duhului, tot așa și acum.” Galateni 4:24-29

Cei născuți din Dumnezeu rămân până la sfârșit

De aceea, așa cum Ismael l-a persecutat pe Isaac și națiunile generate de Ismael astăzi îi persecută pe urmașii lui Isaac, care sunt evreii, la fel și cei care s-au născut din Dumnezeu.

Adică copiii cărnii îi vor persecuta întotdeauna pe copiii Duhului, pentru că oricine este din trup nu vrea să practice lucrurile Duhului. În schimb, vor să își impună voința, să slujească în felul lor. De aceea, ei nu rămân, deoarece Împărăția lui Dumnezeu este disciplină, este dreptate, îndurare și, de asemenea, credință.

”Totuși ce spune scriptura? Alungă femeia roabă și pe fiul ei, pentru că fiul femeii roabe nicidecum nu va fi moștenitor cu fiul femeii libere. Așa că, fraților, nu suntem copii ai femeii roabe, ci ai femeii libere.” Galateni 4:30-31

Atunci, pentru a rămâne până la sfârșit, o nouă naștere și botezul cu Duhul Sfânt sunt esențiale. De aceea participă la Sfânta Liturghie, care are loc în fiecare duminică, la Catedrala Credinței și la toate celelalte Locașe din țară.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *