Copilărie întreruptă

Cristiane povesteşte că la vârsta de doar 5 ani a fost abuzată şi din cauza aceasta a început să urască bărbaţii

ÎNAINTE

DUPĂ

Pe parcursul emisiunilor difuzate pe IURD TV, diverse persoane, şi-au relatat transformarea de viaţă de care au avut parte prin intermediul credinţei în Dumnezeu. Cupluri care şi-au regăsit fericirea, viciaţi care au scăpat de droguri, infractori care s-au reintegrat în societate şi s-au schimbat. Oameni ce au fost spălaţi spiritual de către Cel Preaînalt.

Însă, ceea ce este foarte surprinzător pentru urmăritori este numărul mare de fete ce au curajul să povestească despre cum au fost abuzate în copilărie de către: prieteni, iubiţi, fraţi, părinţi vitregi şi chiar de către proprii părinţi. Chiar şi după asemenea traume, au reuşit să depăşească urmele lăsate de aceste acţiuni teribile şi chiar mai mult decât atât, au reuşit să-i ierte pe vinovaţii ce le-au cauzat atâta suferinţă.

Miercurea aceasta, Cristiane Andrade Camacho, a povestit detaliile abuzului suferit. Direct din Sao Paulo, la emisiunea episcopului Romualdo Panceiro, ea a dezvăluit că la vârsta de 5 ani, a fost abuzată de către un membru al familiei şi că la 12 ani, actul a fost repetat, de data aceasta, actul fiind săvârşit de către iubitul surorii sale. „A fost foarte greu să trec prin toate astea. Am început să urăsc bărbaţii, îmi doream ca ei să sufere.” – îşi aminteşte ea.

Ca această ură să crească şi mai mult, atunci când a decis să îi dea o şansă unui băiat, i-a fost trădată încrederea, ceea ce a făcut-o să prezinte interes pentru femei: „Primul meu iubit, în vârstă de 23 de ani, m-a trădat cu patroana lui. Asta a fost foarte deprimant pentru mine pentru că era prima mea iubire.

Pământul mi-a fugit de sub picioare. Atunci am început să mă droghez cu cocaină. Aveam doar 17 ani şi uram când bărbaţii, când femeile. Era un gol aşa de mare în inima mea, încât nu înţelegeam ce se întâmplă.

Am început să fiu viciată în a mă masturba pentru că nici bărbaţii şi nici femeile nu mă satisfăceau. Căderea mea cea mai mare a fost aceea de a începe să practic swing-ul, ajungând să am relaţii chiar şi cu 9 femei în aceiaşi noapte. Din cauza vieţii destrăbălate pe care o duceam, am ajuns să cred că sufăr de SIDA.”

„Chiar în această situaţie, am primit un fluturaş de la Biserica Universală. Eu locuiam cu o femeie. Chiar aveam şi vereghete, dar nu mai acceptam această viaţă de suferinţă. Aveam depresie, simţeam că cineva mă urmăreşte, auzeam voci care mă strigă şi eram bolnavă de gastrită şi bronşită. Îmi doream să-mi pierd memoria şi să îmi încep din nou viaţa.” – se descarcă Cristiane

Ea a luat-o de la zero, dar nu a fost nevoie să-şi piardă memoria ci a fost de ajuns să îşi ofere viaţa în totalitate Domnului Iisus. „La scurt timp după ce am început să frecventez CdAS, am început să dorm liniştită. M-am debarasat de lesbianism şi eram hotărâtă să-mi schimb viaţa. Am participat la Focul Sfânt şi am terminat relaţia de lesbiancă, scăpând de asemenea de sentimentele pentru femei. La două luni după venirea mea la biserică, m-am botezat în apă şi la cinci luni după ce am cunoscut CdAS, am primit şi botezul cu Duhul Sfânt. Astăzi nu mai am nici un fel de sentiment rău şi de orice gând negativ pe care îl nutream înainte faţă de bărbaţi, nu îmi mai plac femeile, iar când mă uit la trecutul meu nici nu-mi vine să cred că eu am făcut tot ceea ce am făcut. De 7 ani sunt liberă de tot acest rău şi nu mai simt acel gol” – a încheiat ea.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *