Înțelege ce înseamnă cu adevărat să fii zeciuitor

woman worshiping in nature

Când vine vorba de zeciuială, majoritatea oamenilor se gândesc la valorile monetare. Dar esența ei depășește cu mult acest lucru: are legătura cu a-L pune pe Dumnezeu ca primul în viața ta.

Înțelege, Dumnezeu este Duh, deci nu folosește bani. Oferirea primelor noastre roade și a ofrandelor voluntare este de fapt modalitatea de a exprima respectul, dependența, recunoașterea faptului că El este furnizorul tuturor nevoilor.

„A fi zeciuitor înseamnă a-L pune ca prioritate în toate, a-L pune în fruntea agendei. De exemplu, rugându-se și citind Biblia dimineața devreme. Pune-L mai întâi în gândurile tale, în timpul tău, să fie mai presus de orice și de toți ”, a explicat episcopul Renato Cardoso, în Templul lui Solomon.

Împotriva societății

Adevărul este că majoritatea oamenilor, inclusiv în cadrul bisericilor, pun pe primul loc familia, munca și orice altceva. Își aduc aminte de Dumnezeu doar în momentul apăsării, Îl cheamă doar în caz de urgență. Cei care trăiesc astfel pot oferi chiar o anumită valoare ca zeciuială sau ofrandă, dar nu vor avea rezultate.

Episcopul a arătat, de asemenea, un verset care reprezintă esența a ceea ce înseamnă a fi zeciuitor, adică a face din Domnul primul în căile sale:

„Cel ce iubește tată sau mamă mai mult decât pe Mine, nu este demn de Mine; și cel ce iubește fiu sau fiică mai mult decât pe Mine, nu este demn de Mine.
Și cel ce nu își ia crucea și nu mă urmează, nu este demn de Mine.
Cel ce își găsește viața, și-o va pierde; și cel ce își pierde viața pentru Mine, o va găsi.” Matei 10: 37-39

„El pune această condiție: dacă cineva vrea să-L urmeze, trebuie să se lepede de sine, de voința sa, și să făcă voința lui Dumnezeu și asta nu este pentru toată lumea. Dacă El nu este primul în viața ta, nu va fi cu tine ”, întărește el.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *