Păstrează-ţi concentrarea

Episcopul Edir Macedo explică pe parcursul emisiunii de pe IURD TV despre cum să faci o alianţă cu Dumnezeu

Luni (30), în timpul emisiunii de pe IURD TV de la ora 11:00, episcopul Macedo, alături de episcopul Adison Silva şi de episcopul Renato Cardoso au explicat telespectatorilor şi ascultătorilor de pe Rede Aleluia, importanţa de a stabili un legământ cu Dumnezeu.

„În trecut, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, a fost marcat de un semn: circumcizia. Asta îi ordonase Dumnezeu lui Avraam să facă pentru că trebuia să curgă sânge. Acesta era un semn al legământului lui Dumnezeu cu Avraam. Domnul Iisus de asemenea a fost circumcizat şi prezentat lui Dumnezeu în a 8-a zi. De aceea, duminica viitoare (5) vom sfinţi toţi copii”, a subliniat ep. Macedo.

„Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:16)

Şi a continuat. „Motivul pentru care facem această sfinţire este acela de a-i prezenta ca fii lui Dumnezeu, de a-i dărui în mâinile Celui Preaînalt şi pentru ca îngerii lui Dumnezeu să îi păzească. Caracterul copilului se formează până la 12 ani şi ceea ce se întâmplă cu el în acest timp, se va reflecta în viaţa sa pe viitor”, a expliat episcopul.

Contrar a ceea ce mulţi cred, religia nu apropie pe nimeni de Dumnezeu ci chiar îi împiedică să Îl cunoască a afirmat episcopul. „Totul a început de la Avraam. Dumnezeu i-a spus să plece din ţara în care se află. Acum şi dvs, trebuie să plecaţi de unde vă aflaţi şi să vedeţi măreţia lui Dumnezeu. Cum putem primi ceva de la Dumnezeu atunci când există confuzie, discordii, certuri şi conflicte? Ne rugăm adesea şi tot nu reuşim să ne îndreptăm, dar când avem Duhul lui Dumnezeu, ne distanţăm de această lume, înţelegem ce vrea El de la noi” a spus el, invitând persoanele la CdAS pentru a-L căuta pe Dumnezeu.

„Trebuie să înlăturăm distragerea atenţiei noastre. Dumnezeu vrea să ne vorbească dar vrea să fim concentraţi, iar pentru ca dvs să auziţi Vocea Lui, este nevoie ca mintea să vă fie întoarsă spre El” – a concluzionat episcopul

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *