Inaugurare a noului Locaș al Duhului Sfânt din Iași

Iași este municipiul de reședință al județului cu același nume, din zona moldovei, România.
Iașiul a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916 și 1918 (în perioada Primului Război Mondial, atunci când Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană).
La recensământul din 2011, municipiul Iași avea o populație de 290.422 și era al patrulea oraș ca mărime din România. Populația IașuluI are o creștere constantă de la an la an datorită oportunităților economice și financiare. Conform Eurostat, cu o populație de 507.100 locuitori (în 2019), zona metropolitană Iași este a doua ca mărime din România (după București).

De aceea pe data de 14 August s-a inaugurat noul Locaș al Duhului Sfânt pentru persoanele din acest județ, Episcopul Julio de la Catedrala Credinței a realizat slujba binecuvântarii și sfințirii noului Locaș, care va fi cu ușile deschise pentru a primi pe toți cei care au nevoie de ajutor.

Episcopul Julio a început slujba explicând celor prezenți, așa cum este scris în biblie, că ”unde sunt doi sau trei adunați în Numele Lui Iisus, El va fi în mijlocul lor” și unde Iisus e prezent semnele și minunile sunt vizibile. Dânsul a mai dat exemplul orbului Bartimeu (Marcu 10:46-52) care a strigat după Domul Iisus cerând ajutorul Lui și Domnul Iisus nu a ramas indiferent la suferința lui. După, s-a făcut rugăciunea puternică de vindecare pentru cei bolnavi și suferinzi, toate persoanele au fost miruite și multe persoane au fost vindecate și eliberate.

Slujba a mai continuat cu rugăciunea pentru familie, sfințirea apei și pâinii, și spre sfârșit s-a făcut rugăciune pentru a sfinți noul Locaș al Duhului Sfânt, nouă casă de rugăciune din Iași, domnul episcop a citit următoarele versete din biblie:

„Dacă poporul meu, care este chemat după numele meu, se va umili și se va ruga și va căuta fața mea și se va abate de la căile lui rele, atunci voi asculta din cer și îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara. Și ochii mei vor fi deschiși și urechile mele atente la rugăciunea care este făcută în acest loc. Fiindcă acum am ales să sfințesc această casă, ca numele meu să fie acolo pentru totdeauna; și ochii mei și inima mea să fie acolo în toate zilele.” 2 Cronici‬ ‭7:14-16

Dânsul a invitat pe cei prezenți să participe la momentul cel mai important dintre toate cele făcute: Să își ofere viața in mâinile lui Iisus și la căutarea Duhului Sfânt.

Zecile de persoane care au participat la această slujbă specială, unde puterea lui Dumnezeu s-a manifestat în viețile celor prezenți, au plecat fără dureri, fericite, ușurate și cu pacea în suflet pe care doar Dumnezeu poate da.
Avem siguranța că multe persoane vor fi ajutate la acest noul Locaș al Duhului Sfânt din Iași.

Dacă dvs locuiți în Iași sau în împrejurimi puteți sa participați, la adresa: Bd Regele Ferdinand I al României nr 7 (Zona Podul de Piatră)
Ușile vor fi deschise pentru a vă primi cu drag.
Pentru mai multe informații puteți suna la numărul nostru de telefon:
0 770 730 242

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *