Voluntarii din Ploiești ajută o familie din comuna Vărbilău

Pe data de 26 Ianuarie, voluntarii de la Locaşul Duhului Sfânt din Ploiești au făcut o donație specială de alimente neperisabile (orez, mălai, făină, ulei, conserve), dar și de lemne, mai exact 2 metrii cubi.

Trecem printr-o perioadă friguroasă, sunt zone ale țării unde ninge abundent și sunt temperaturi foarte scăzute. Pe lângă problemele zilnice au fost adăugate și problemele cu încălzirea casei și a familiei.

Cu această grijă, voluntarii au fost în județul Prahova, comuna Vărbilău, satul Livadea, pentru a face o donație de lemne pentru foc și de alimente. Lemnele au fost aduse, porționate și mai apoi organizate.

Te invităm să te alături de noi pentru a ajuta pe cei care au nevoie prin această metodă sau prin ajutorul financiar.

Sau poți face un transfer bancar către următoarele conturi:
Nume: Asociația Religioasă Locașul Duhului Sfânt.
Banca: Raiffeisen Bank – Suc. Pantelimon
Contul în LEI: RO61 RZBR 0000 0600 1754 5819
Contul în EURO: RO03 RZBR 0000 0600 1754 6378

Nume: Asociația Religioasă Locașul Duhului Sfânt.
Banca: Banca Comercială Română
Contul în LEI: RO73 RNCB 0087 1669 4390 0001
Contul în EURO: RO46 RNCB 0087 1669 4390 0002

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *