Orgoliu profund

Săptămâna asta stăteam şi mă gândeam cum se obţine orgoliul. El este ca un sistem de apărare. Învăţăm să ne folosim de el ca de un refugiu. Credem că el ne înţelege şi ne apără.

Cu cât mai mult suferim, cu atât mai mult folosim această armă împotriva noastră înşine. Învăţăm instinctiv. Este o apărare personală pe care o folosim argumentând întotdeauna împotriva a ceea ce ne deranjează.

Cu cât suferim mai devreme în viaţă, cu atât strângem mai multe experienţe numai bune pentru a căpăta orgoliul şi pentru a-l alimenta. DAcă în copilărie sau în adolescenţă am trecut prin cele mai rele momente ale vieţii noastre care ne torturează interiorul, atunci, cu atât mai multe modalităţi de apărare vom adopta.

Pare că este ceva simplu care nu face rău nimănui, dar într-adevăr distruge. Este capabil să ne facă să fugim de realitate dând întotdeauna vina pe cineva. Orgoliul este combătut în mai multe feluri. A înfrunta adevărul este unul dintre acestea. A pierde, este altul. Mai sunt: recunoaşterea, învăţarea, ascultarea, a lua în seamă sfaturile şi părerile celorlalţi, etc.

Să analizăm fiecare pas şi fiecare atitudine pentru că orgoliul este perspicace. El vine din ceea ce noi gândim, simţim şi credem.

Nu sta doar în rugăciune, veghează de asemenea.

Viviane Freitas

Viviane Freitas

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

1 comentário

ioana Răspunde 22 iunie 2011 la 12:50

maria bolnava; ioan ;ioana; marius; carmen; alexandru; karina; maria;
zaharie bolnav; adrian ajutor la casatorie; cristi; ioan; veronica; laura;
simona; cristina; ana-maria; ioan alexandru; ioana ajutor la bac; maximilian ajutor ca
sa iasa mai repede din inchisoarea din grecia; andrei; simion bolnav: