Celebrarea eşecului
Este un titlu ciudat, însă cât se poate de real. Înainte de a mă dedica prelegilor, podcast-urilor, radioului şi internetului, am fost director executiv al unei companii multinaţionale. Dar, a fost pentru puţin timp: „doar” 26 de ani. La una din schimbările ce au avut loc în firmă, prin 1993, am avut şansa de a monta în departamentul meu, un birou întreg pe care l-am început de la zero. Am chemat arhitectul şi i-am zis:
– Fără pereţi!
Astfel, am construit ceea ce pentru mulţi ani a fost biroul visurilor mele. Visul meu era să văd toată lumea conectată, respirând acelaşi aer, într-o continuă agitaţie. Întotdeauna mi-a plăcut acţiunea, vorbăria tare şi mersul de colo până colo. Asta garanta un adevărat haos creativ, adrenalină, tensiune şi o senzaţie că lucrurile se desfăşoară.
În ziua schimbării, a apărut un impas: Unde puteam să pun numeroasele trofee, diplome şi alte plăcuţe şi titluri, care au însemnat pentru mine de-a lungul vieţii, premieri, cuceriri şicelebrări? Nu am mai stat pe gânduri. Am cumpărat un coş de gunoi, foarte frumos; incolor şi am pus acolo toate trofeele mele, inclusiv pe cele recente. L-am lăsat apoi la vedere, chiar la intrarea în departament. Grupului i s-a părut ciudat, dar după au înţeles mesajul: „Sucesul trecutului nu îţi asigură viitorul!”
Săptămâna trecută, pe când îmi curăţam căsuţa poştală, am găsit un e-mail:
„Bună Luciano. În legătură cu cărţile prezentate…nu am primit un răspuns pozitiv din partea Consiliului Editorial. Vă mulţumim pentru intereseul dvs. şi vă suntem la dispoziţie. Cu respect, Cutăriţa din cutare loc, noiembrie 2010.
Acesta era răspunsul de la Editura Saraiva, ce îmi fusese recomandată de un cunoscut care mi-a spus că această editură este posibil să-mi promoveze cărţile. Mesajul implicit al e-mailului era: „Nu ne interesează lucrările dvs.”
Am aranjat apoi e-mailul, l-am formatat şi i-am creeat o aparenţă foarte frumoasă. L-am imprimat şi apoi am cerut ca să fie înrămat. Asistenta mea, s-a mirat:
– Dar conţinutul este negativ!!!
-Da. Aşa e. Dacă acele trofee din gunoi au demonstrat că succesul trecutului nu ne asigură viitorul, acest tablou îmi va arăta în fiecare zi că există persoane cărora nu le place munca mea; că eşecul face parte din viaţa mea de zi cu zi; că sunt un ratat la fel ca toţi oamenii şi că nu deţin totul. De fiecare dată când voi intra în biroul meu şi voi vede acest tablou, mă voi simţi provocat şi întărâtat.
Aici este secretul. Eu vă voi arăta valoarea mea.
Asta numesc eu „celebrarea eşecului”: să învăţăm din insuccesele noastre, să transformăm momentele în care ne-a picat faţa în noi puncte de plecare. Să accepţi un „nu” ca pe o provocare… Să inversezi mesajul care defapt trebuia să fie un motiv de descurajare, într-un motiv de întărâtare la provocare. Asta îmi incendiază duhul şi mai presus de orice: mă inspiră.
Deixe o seu comentário