Când am pierdut totul, părea că am lepră, nimeni nu se apropia de mine…

”Am ajuns la biserică în faliment, am fost foarte bogat, aveam o avere de 40 de milioane de euro, doar că eu am investit greșit, am investit în cazinouri, am pierdut totul, eu câștigam 15.000 de euro pe zi la cazinou, și am pierdut totul, am fost arestat de politia federală, și au confiscat tot. Când eu am ajuns la biserică nu aveam nimic.
Eu locuiam într-un apartament de peste 1 milion de euro, eram foarte bogat și eram încercuit de prieteni, iar când am pierdut totul părea că am lepră, nimeni nu se apropia, am fost să locuiesc în casa mamei mele, aveam o datorie de mai puțin de 200.000 de euro, am fost sa locuiesc în casa mamei mele, și eu nu aveam nimic.”
Urmărind emisiunea la televizor, analizând cazurile veridice, văzând transformările realizate de Dumnezeu prin intermediul slujbelor a decis să vină la Locașul Duhului Sfânt.
”Am reușit sa recuperez o cauză de 4 milioane de euro de la justiția federala, nimeni nu recuperează banii confiscați de justiția federala, am primit o moștenire ce era blocată de 19 ani, de 1 milion de euro, am cumpărat un apartament de 500.000 de euro, un alt apartament în zona de nord de 400.000 de mii de euro, și o casa de 1 milion și 500 de mii de euro. Astăzi eu am pace, transformarea a fost totală. Și cel mai mare bun pe care eu îl am astăzi este Duhul Sfânt.” relatează Ali.
La fel cum Ali a învins imposibilele lui, la fel cum a avut viața transformată de Dumnezeu, și dvs puteți învinge, Dumnezeu vrea să schimbe și istoria vieții dvs.
Participați la slujbele realizate zilnic la Catedrala Credinței – Locașul Duhului Sfânt sau la orice sediu al bisericii din țară.
Puteți urmări mai jos în întregime, istoria vieții lui Ali:
Legate de
”Fiind trădat, a intrat în depresie”
„Am trăit cu o fată timp de trei ani și jumătate, dar am descoperit că mă înșela cu șeful ei. Când a vrut să se separe…
Postul lui Daniel – Daniela
Vedeți ce s-a întămplat când Daniela a facut Postul lui Daniel…
Postul Lui Daniel – Ana
Vedeți ce s-a întâmplat când Ana a ținut Postul lui Daniel…
“Am încercat să cumpăr otravă ca să mă omor”
“Am început să sufăr de depresie când aveam în jur de 12-13 ani”
Imaginea violenței
Luis se simțea un om doborât și a fost nevoie să ajungă într-o situație critică ca să vadă…
Agresiuni, minciuni și trădări
Paul și Sharom au trăit un adevărat coșmar înainte să cunoască Catedrala Credinței…
UN DOCTOR DEPRESIV – DL LIBERTO
Aveam probleme psihologice, aveam probleme spirituale și la nivel profesional aveam vise pe care nu le puteam îndeplini…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Trăiam într-o casa cu chirie, ploua mai mult în interiorul casei decât afară…
Focul Sfânt – Dl. Iosiv și Carmen
Viața mea era distrusă, chiar din copilărie…
”Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…”
Eu puneam arma pe fața persoanei, și dacă ea reacționa era împușcată…