Credea că motivul problemelor era lipsa tatălui ei
Până când Manuela a avut o întâlnire care și-a schimbat viața. Cunoaște povestea ei

Cosmeticiana Manuela spune că, atunci când avea 1 an și 2 luni, tatăl ei a murit în urma unui accident de mașină. Din cauza acestei pierderi, de fiecare dată când venea Ziua Tatălui, ea plângea mult. “Am fost foarte tristă, pentru că, credeam că motivul pentru toate problemele pe care le trăiam în casa mea erau din cauza lipsei tatălui meu ”, spune ea.
După un timp, mama sa a încercat alte relații, dar fără succes. Până când a început să întâlnească un băiat, și a decis să-l aducă să locuiască cu ei și, astfel, să încerce să reconstruiască familia.
Cu toate acestea, ceea ce a fost bine la început, a dat curând loc unor certuri, care au ajuns chiar la agresiune fizică din partea mamei sale. După, mama a aflat că el își privește fiicele în timp ce ele își schimbau hainele. A fost ultima picătură: ea l-a dat afară din casă.
Durere și dezamăgire
Într-o zi, Manuela și-a găsit mama leșinată în bucătărie după o tentativă de sinucidere. Această situație a dezvoltat în interiorul ei o frică de a-și pierde mama, așa cum s-a întâmplat cu tatăl ei. Văzând că toată suferința mamei sale era din cauza tatălui vitreg, Manuela a început să își dorească moartea lui.
Într-o zi, însă, un vecin – auzind certurile constante din interiorul casei – a invitat-o la Locașul Duhului Sfânt și ea a acceptat. “A fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea”, mărturisește.
Ea a căutat deja soluția în multe locuri, dar fără niciun rezultat. Când a participat la prima slujbă la Locașul Duhului Sfânt, a simțit că ceva s-a schimbat, era mult mai liniștită. Perseverând la slujbe, situația din familie a început să se schimbe, și ea a început să caute o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu, ca acea stare de bine, de liniște, de bucurie să nu se termine niciodată.
De asemenea, a luat decizia șă-și ierte tatăl vitreg, și l-a căutat să-i ceară iertare de la el pentru ura și gândurile rele pe care le avea împotriva lui. Începând din acel moment, Manuela s-a simțit complet eliberată, și prezența lui Dumnezeu a venit peste ea, a fost botezată cu Duhul Sfânt.
Astăzi, ea este o femeie fericită, împlinită, are o relație bună cu mama ei, a găsit un bărbat potrivit cu care s-a căsătorit, este o soție fericită, iubită.
Legate de
Am hotărât să primesc botezul cu Duhul Sfânt
Înainte, viața dânsei era distrusă, avea un gol în interior, era plină de ură.
Află cum Duhul Sfânt a transformat viața ei..
Suprasarcina a determinat-o pe antrenorul personal Elaine să prezinte simptome pe care nu le înțelegea
Dar viața ei s-a schimbat după ce a urmărit o emisiune de la Locașul Duhului Sfânt. Cunoaște-i povestea în întregime
Duhul Sfânt a schimbat viața mea! – Naiani
Naiani a suferit foarte mult, avea un gol imens în interior, dar, acasă, în perioada carantinei a avut o întâlnire cu Dumnezeu. Află cum a fost posibil acest lucru.
S-a urât atât de mult, încât lovea în ea însăși
După ani de zile suferind de tristețe profundă, Adriane Pereira a găsit în sfârșit un leac. Cunoaște povestea ei
Postul lui Daniel – Dna Ana-Maria
„Aveam tristețe profundă, eram o persoană foarte nervoasă, aveam certuri în familie, viața mea era total distrusă…”
Află cum Duhul Sfânt a transformat viața dânsei
Postul lui Daniel – Dna Elisabeta
”Eram o persoană cu toate felurile de probleme fizice și spirituală.. eram o persoană tristă, abătută, îmi era rușine, simțeam că…”
Urmărind acest videoclip, află cum Duhul Sfânt a schimbat viața dânsei…
Postul lui Daniel – Nela
”Eram o persoană tristă, mâhnită, indecisă, nu știam ce să fac cu viața mea.. Aveam multe probleme în familie, îmi uram tatăl ..”
Află cum s-a transformat viața Nelei, cum a fost întâlnirea ei cu Dumnezeu…
Postul lui Daniel – Alina
Alina nu mai avea poftă de viață, se închidea în camera ei, nu suporta să vadă pe nimeni, să vorbească cu nimeni. Dar într-o zi viața ei a început să se schimbe spre bine.
Află cum, ascultând mărturisirea ei…
Postul lui Daniel – Rafaela
Rafaela era o persoană fără perspectivă de viață, nu mai știa de ce există, pur și simplu exista dar fără un motiv.. Dar viața ei a început să se schimbe spre bine, atunci când…
Află cum s-a schimbat viața Rafaelei, ascultând mărturisirea ei…
Postul lui Daniel – Jaqueline
„Când eram singură şi încercam să umplu acel gol interior, eu ieşeam să cumpăr băutură pe ascuns, mergeam în camera mea şi beam singură, încercând să uit tristeţea pe care o aveam…