A 9-a zi a Postului lui Daniel

În duh

„Eram în Duhul în ziua Domnului și am auzit în spatele meu o voce tare, ca a unei trâmbițe…”   Apocalipsa 1:10

Doar fiind în Duh există condiții de a auzi Vocea lui Dumnezeu si de a o asculta.
Şi cum e să fii în Duh?
Poți fi în Duh atunci când condițiile umane sunt favorabile? Nu.
Poți trăi în Duh în timp ce carnea savurează plăcerile lumii? Nu.
Atunci, cum e posibil să fii în Duh?

1- Când mintea este învăluită în meditarea în Cuvântul lui Dumnezeu sau când gândurile sunt supuse gândurilor Celui Prea Înalt;

2- Când meditarea în Cuvântul lui Dumnezeu cere să renunți să vezi şi să auzi lucruri din această lume. Să fii orb şi surd la tot ce se întâmplă în jurul tău. Să te abții de la internet, televiziune, cinema, literatură lumească și orice distracție care poate să distragă mintea de la lucrurile Duhului.

Bineînțeles că e dificil. La fel cum e dificilă Mântuirea sufletului.

Domnul Iisus a spus:

„Intrați pe poarta cea strâmtă, pentru că largă este poarta și lată este calea care duce la nimicire și mulți sunt cei ce intră pe ea. Fiindcă strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o găsesc.”

Matei 7:13-14 

Într-adevăr, sunt puțini cei care sacrifică confortul porții largi, al căii mai ușoare a împărăției din această lume, pentru a garanta intrarea în Împărăția Cerurilor prin poarta îngustă, acesta fiind motivul pentru care puțini au primit deplinătatea Duhului Sfânt.

Nu există altă cale. Cei care  vor să plătească prețul pentru a primi Duhul Sfânt trebuie să sacrifice, trebuie să se abțină de la poftele carnale.

Postul lui Daniel este destinat doar celor însetați după Duhul lui Dumnezeu.

Episcopul Edir Macedo

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *