Totul are un sfârşit

Această săptămână s-a contestat că actriţa Katie Holmes, soţia lui Tom Cruise are o carieră în continuă cădere şi că merge din rău în mai rău.

După ce unul din cele mai recente filme ale sale a fost extra-criticat, ultima filmare pe care a avut-o, a fost cu totul anulată, chiar înainte de a intra în direct, iar lucrurile nu sunt deloc roz în jurul vieţi sale.

Ea s-a căsătorit cu un bărbat la care multe femei visau să-l aibă ca soţ, are o fată foarte frumoasă, dar în cariera sa, a avut zile mult mai frumoase ca acestea.

Nu putem spune dacă cariera sa se va repune pe picioare sau nu, însă ceea ce putem învăţa din povestea vieţii ei, este că nimic din această lume nu este permanent. Tot ceea ce cucerim în această lume, mai devreme sau mai târziu, va dispărea. Şi ce se va întâmpla cu aceea care se bazează în viaţă pe lucrurile care vor dispărea?

Un alt caz asemănător este cel al celor doi boxeri, Ricky Hatton şi Joe Calzaghe, care, după ce au ieşit la pensie şi şi-au încheiat cariera, au ajuns dependenţi de droguri grele. Asta ne arată, că trebuie să avem parte de ceva care nu moare şi nici nu dispare, pentru că altfel, noi ne vom pierde temelia unde ne-am zidit viaţa. Avem nevoie de ceva de neclintit, care nu va îmbătrâni niciodată; ceva care ne va face, chiar dacă nu avem un loc de muncă, ori pe cineva alături de noi, să fim plini de fericire.

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19,21)

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

1 comentário

chiriac verginia Răspunde 24 februarie 2011 la 14:01

Mulţumim că existaţi.Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să venim cât mai des la dvs. Problemele financiare ne copleşesc enorm de mult dar tot am reuşit să ajungem de 2o de ori la catedrală deşi distanţa este foarte mare.
Mulţumim pentru tot