Temple CdAS în Chile

Mii de persoane, au fost vindecate, eliberate, pe parcursul marilor concentraţii de credinţă
de pe teritoriul întregii ţări


„Ziua iluminării.” Aşa s-a chemat noaptea de veghe ce a avut loc simultan în mai multe temple ale Bisericii Universale din Chile, recent în ziua de vineri. CdAS are 37 de biserici în Chile, ce se întind, de la deşertul Atacama şi până la Patagonia.

La slujba aceasta, Părintele Lucio Monteiro, responsabilul Bisericii Universale din Chile, a făcut rugăciuni în favoarea tuturor celor prezenţi şi a vorbit despre importanţa de a nu te pleca înaintea răului.

El a explicat că provocarea este declanşatorul puterii lui Dumnezeu peste viaţa noastră. Datorită acţiunilor de acest fel, s-au întâmplat multe minuni pe teritoriul cilian şi în toată lumea. Persoanele au reuşit să scape de cârje, de tumori şi multe alte vindecări şi minuni s-au întâmplat datorită acestei concentraţii de credinţă.

Biserica Universală, a ajuns în Chile în anul 1992. Sediul naţional se află chiar în faţa Palatului Prezidenţial. Are 3 etaje şi o capacitate de 1320 de persoane aşezate.

O nouă viaţă

Înainte de a afla de Biserica Universală, chilianul Osvaldo Cabrera, a fost viciat de ţigări, alcool şi droguri pentru o perioadă de mai mult de 16 ani.

„Am ajuns de două ori la spital în comă alcoolică. Cele mai grele momente au fost atunci când fiicele mele nu au mai vrut să mă vadă.” – îşi aminteşte el.

„Când am venit prima dată la Biserica Universală, deja am simţit o diferenţă în viaţa mea, şi, după puţin timp, am lăsat viciile şi m-am apropiat mai mult de familia mea. – spune el

Astfel, după ce viaţa lui se schimbase, Osvaldo, a considerat că nu mai este nevoie să frecventeze slujbele şi astfel, s-a depărtat de Iisus. „2 ani de zile am fost departe de El şi în acest răstimp, viaţa mea a fost un infern” – declară

Când cineva se depărtează de Dumnezeu, situaţia ei se înrăutăţeşte mai tare de cum era înainte. Am început să beau şi mai mult a.î. în doar 4 zile, am consumat 12 sticle de tărie. Când m-am „trezit” eram întins pe stradă.

Fără a mai avea nici o scăpare, Osvaldo şi-a amintit de cum era atunci când venea la biserică şi s-a hotărât să se întoarcă. De data aceasta, el şi-a dăruit viaţa lui Dumnezeu şi a scăpat complet de vicii.

„Astăzi, mi-am recâştigat dragostea şi respectul fiicelor mele şi am pace şi linişte în viaţa mea. Iisus, mi-a dat cu adevărat o viaţă nouă, plină de bucurie şi speranţă!” – încheie el.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

Sem comentários

Andrei Astefanei Răspunde 9 februarie 2011 la 16:08

Cand se face catedrala la Iasi?

lore Răspunde 10 februarie 2011 la 8:44

BUNA ZIUA
Vreau sa va zic k azi dimineata mam uitat la OTV si vam urmarit ,am luat adresa pe internet si tot am cautat un forum sau ceva unde sa va pot scriie.
Cum toata lumea are probleme ,tot asa am si eu sa sa va scriu sa intelegeti despre ce e vb .
Am doi baietei cel mare care are 7 ani sa nascut cu o boala foarte grava ,dupa mai multe interventi chirurgicale copilul si in ziua de azi e paralizat de la briu in jos.Este foarte greu ptr un parinte sa-si vada propriu copil chinuinduse .Rgamintea mea e k as vrea sa iau legatura cu dm de a vb maimulte .
Va multumesc ptr timpul acordat