Cel tare

Perfect modelabili…aşa vrea Dumnezeu să fim în mâinile Sale, însă, cu toate acestea, mulţi oameni,
fac tocmai opusul şi se opun cu toată tăria acţiunii lui Dumnezeu.


A avea Duhul lui Dumnezeu şi a fi neprihănit, este un semn că eşti cu El…aşa este cu cei care Îl cunosc şi au o relaţie cu El. Tocmai, relaţia aceasta a fost subiectul abordat de către Episcopul Julio Freitas, duminică, 30 ianuarie la slujba de dimineaţă.

„…Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!”

Acest cuvânt de la Dumnezeu, a fost în căutarea fiecăruia dintre cei prezenţi, propunându-le o schimbare a vieţii, a personalităţii, a interiorului, pentru că mulţi dintre noi opunem rezistenţă atunci când vine vorba de schimbarea caracterului şi a conduitei în viaţă şi asta, datorită egocentrismului nostru, a orgoliului, îndoielii, răutăţii şi neascultării noastre. Astfel noi facem ca Lucrarea Olarului să fie imposibil de realizat în perfecţiunea ei, cu privire la viaţa noastră. (Noi suntem vasul din mâinile lui Dumnezeu -Olarul- şi este imposibil să ieşim perfect modelaţi din mâinile Lui, dacă nu ne supunem acestui proces.)

Drumul către a fi cinstit

Faptul de a avea caracterul modelat de Dumnezeu, de a avea în noi Duhul Sfânt, ne face să fim neprihăniţi. Această rectificare şi îndreptare a noastră şi a caracterului nostru, va genera apariţia roadelor în viaţa noastră şi a recompensei, căci, Dumnezeu spune aşa:

Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.”(Isaia 60:21,22)

Noi suntem creeaţia lui Dumnezeu ce se flă într-o continuă evoluţie şi pentru a fi cu adevărat compleţi, trebuie să perseverăm în lucrurile sfinte. Chiar dacă vedem că ceilalţi fac ceva greşit, noi, trebuie să fim în continuare neprihăniţi şi să facem ceea ce este drept (corect). Trebuie să fim oneşti, sârguincioşi, să spunem adevărul, să fim harnici, fideli ş.a.m.d. Acest lucru va arăta că noi ne-am îndreptat şi astfel, Dumnezeu va putea să îşi facă lucrarea până la capăt în viaţa noastră.” – a menţionat episcopul, învăţându-i pe toţi cei prezenţi cum să facă pentru a fi „lucrări complete în mâinile lui Dumnezeu”.
„Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic.”

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

1 comentário

ana Răspunde 9 februarie 2011 la 11:06

Buna ziua,

As dori sa stiu daca aveti sediu si in Londra?

Va multumesc.