”M-am dus să mă prostituez”
Având o poveste marcată de trădări, vicii și umilințe, Liliana a reușit să se redreseze pentru că a acceptat o a doua șansă în viață.
O parte din adolescența Lilianei, care azi are 32 de ani, a fost trăită la Centrul de Ajutor Spiritual. Ea, care avea o viață liniștită și o relație bună cu părinții, a început să simtă lipsa a ceea ce nu a cunoscut niciodată. Nu a durat mult ca zilele petrecute la biserică să fie “plictisitoare” pentru ea. “A apărut dorința de a cunoaște lumea, pentru că lucrurile lui Dumnezeu deveniseră nesemnificative” își amintește ea.
LIBERĂ ȘI ÎNCHISĂ. Liliana a decis să profite de ceea ce până atunci îi era necunoscut, dar a plătit prețul deciziei ei. “Aveam senzația de libertate” povestește tânăra. Dar libertatea în discuție a aruncat-o într-o gaură din care, oricât de mult încerca să iasă, devenea și mai mare. Nenumăratele petreceri și consumul exagerat de băuturi alcoolice nu o satisfăceau.
“M-am îndrăgostit de tatăl fiicei mele cu care am avut o relație de șase ani. El era dependent de droguri și de multe ori mă dădea prietenilor lui în schimbul drogurilor. În a șasea lună de sarcină mi-a mărturisit că mă trăda și descoperisem că era tatăl unui copil de un an. “Atunci a început suferința ei. “Am murit înăuntrul meu. Ajunsesem să urăsc bărbații. Îi foloseam și mă debarasam de ei ca de gunoi, pentru că așa mă simțeam.”
LA PĂMÂNT. Atunci a apărut oportunitatea să lucreze în străinătate, aparent, soluția perfectă pentru problemele financiare. “Pentru că nu aveam documente, o prietenă mi-a sugerat să mă căsătoresc cu fratele ei ca să obțin cetățenia. Totuși, în mai puțin de trei luni băiatul s-a întors în țara lui. Am rămas fără serviciu și fără documente într-o țară străină.
Am cunoscut alt băiat cu care am locuit, dar am suferit pentru că el bea și mă bătea. “Nu a durat mult ca să fie deportată. Mi-am petrecut ziua în închisoarea aeroportului cu persoane încătușate și aveam doar o gaură în podea în care să ne facem nevoile în fața tuturor” descrie Liliana.
ÎNAPOI. Întoarsă în țara natală, Liliana a reușit să aibă un serviciu, lucru pe care l-a folosit ca să-și satisfacă vechile obiceiuri.
“M-am dus să mă prostituez ca să câștig bani. Am stat câteva luni, pentru că nici acolo bărbații nu mă doreau. Spuneau că nu trebuia să fiu acolo, că nici nu puteau să mă atingă. “S-a dus chiar și la ghicitoare ca să știe ce se va întâmpla. “Una dintre ele mi-a spus să am credință și să caut pe Dumnezeu, că doar El mă putea ajuta. M-am gândit să mă sinucid aruncându-mă de pe blocul meu. M-am uitat la cer și am spus: “Dumnezeu, tot ce am visat, demnitatea mea, planurile, toate s-au pierdut. Nu-mi mai doresc să trăiesc. Dar amintește-Ți când am plecat din casa Ta, am, spus că, dacă Cuvântul Tău este adevărat, mă întorceam la Tine. Atunci m-am întors și mi-am încredințat viața acestui Dumnezeu Viu” povestește Liliana.
Astăzi, ea se descrie ca fiind altă persoană. Acel gol nu mai există, pentru că experiența pe care a avut-o cu Dumnezeu a transformat-o complet. “Pot spune că sunt fericită, am obiective și planuri noi în viață. Am demnitate ca mamă și ca soție. Stima de sine a crescut și am pace. Înainte voiam să mor, dar azi, vreau să trăiesc și să duc această dragoste oamenilor” finalizează Liliana.
Liliana Martin
Legate de
23 de ani cu SIDA
Suferința cauzată de un diagnostic incurabil, a adus-o pe Rosa într-o stare depresivă, din…
”Am luat o supradoză”
“Am crescut văzându-l pe tatăl meu cu viciu de tutun și alcool, adică viciile au făcut parte…
Nedreptate la serviciu
Situația mea financiară care era stabilă, a devenit instabilă dintr-un moment în…
”Viața mea a devenit un haos!”
O neînțelegere cu tatăl și greutățile mamei de a plăti datoriile unei afaceri vechi, au făcut-o pe Bruna să fie…
”Mă simțeam inferiorizată”
Sara se credea inferioară celorlalți și de aceea nu reușea să-și stabilească obiective pentru…
De la o curte a devenit proprietarul unei fabrici
Edelvaldo a început să facă canapele în curtea casei părinților săi și…
”Am fost concediat după 26 de ani de muncă”
Să fie concediat, era ultimul lucru la care se aștepta Eric, care tânjea…
Prostituție, alcoolism și droguri
Abandonată de părinți la vârsta de doi ani, Sandra a crescut supărată și ura tot și pe…
”Violată la 13 ani”
Aveam treisprezece ani când, într-o dimineață, când soția tatălui meu vitreg era…
”Vocile îmi spuneau să mă dau cu capul de perete”
Când Ana avea șapte ani, a locuit cu tatăl și atunci a început…